Te-ai nascut in racnete, dar nu ti-a spus nimeni sa taci. Te tineau pe brate ca pe-o minune fragila. Erai o minune.
Lumina, aerul, zambetele, privirile calde, toate iti apartineau. Dar ca rasplata pentru ce? Tu doar ai tipat.
Cuvintele ti-au fost straine la inceput, dar toti au stiut de ce ai nevoie, nimic nu ti-a lipsit. Ti-au oferit pana si inima inainte ca tu sa-nveti sa spui "multumesc". Erai curios si doreai sa cercetezi, sa-ti descoperi niste calitati, dar inca nu stiai sa mergi. Si tot cadeai, te ridicai, si iar cadeai...Iar ei erau acolo si te vegheau fara ca tu sa stii, preocupat fiind de lucruri marunte...
Apoi ai crescut si ai invatat sa mergi, sa vorbesti, sa asculti. Ai invatat sa minti, sa ascunzi, sa fii indiferent, sa acuzi. Ai continuat sa cazi, si-apoi sa te ridici si-apoi sa te agati in maracinii sufletului tau...Acum de unde a venit acea mana de ajutor?
Ai invatat sa ceri, sa vrei, fara sa zici "Te rog!". Si ai primit, dar n-ai spus "Multumesc", ca mai apoi sa pierzi tot. Ai fost pedepsit? Nu, ai invatat sa apreciezi. Ai fost nemultumit si ti-ai risipit increderea; tot cautai, dar nu gaseai nimic, pana cand ai realizat ca scormonesti doar la suprafata.
A urmat ceva...s-a aprins o scanteie divina, sufletul tau a luat proportii nemasurate, cu toate ca se impartea acum la doi. Dupa ceva timp a venit si el... S-a nascut in racnete, dar l-ai iubit. Ca rasplata pentru ce? El doar a tipat.

Iarta...

         Iti aud pasii pe podeaua invechita. Ritmul parca e cel al unui ceas ce simte ca i se apropie ultima bataie. Gandurile tale se abat asupra mea. Le simt de parca ar fi un roi de fluturi, buimaciti de lumina unui bec aprins in mod spontan, in miez de noapte. Undeva se aud picaturi cazand in acelasi ritm, desi afara nu ploua. Plangi?

        Fac un efort sa deslusesc ce-mi spui, dar in acelasi timp ego-ul meu striga din nou, mai tare. In ciuda zgomotului, totusi aud miscarea aerului facuta de mana ta. O caut in bezna, ma lupt cu intunericul sa ma prind de ea, si totusi…nu ma simt inca pregatita. De ce mi-o intinzi, atunci, daca nu merit?

        Respir si  ma adun, ma ridic in genunchi si mai incerc o data. Esti tot acolo, ai fost mereu, dar eu am tinut ochii inchisi, iar acum, dupa ce i-am deschis, inca nu te vad…Fereastra se deschide usor, iar mireasma ce patrunde imi taie respiratia. E aceeasi de altadata, dar eu uitasem s-o respir. Atmosfera se limpezi intr-o panza de lumina pe care suradeau amintirile unei existente divine si sperante palide. Intunericul primi scanteia spirituala a sufletului ca o samanta de eternitate. Aerul a devenit din nou respirabil. Insa imi simt umerii apasati si in acelasi timp picioarele usoare, iar rasuflarea ta imi mangaie acum obrazul. Priveste, mi-au crescut aripi!

N-o sa pot sa ma descriu pentru ca nu stiu cu cine sa incep. Daca totusi ar incerca cineva sa o faca, sfatul meu este sa “masoare” prima data persoanele care graviteaza in jurul meu, sau in jurul carora gravitez eu…Asa cum trasaturile mele fizice contrasteaza, tot asa se intampla si cu cele morale. Am crezut mereu ca eu am fost un experiment al naturii. Esuat pe alocuri. Dar poate de-asta sunt ostile intre ele aceste insusiri, tocmai pentru a se scoate in evidenta una pe cealalta.
Si de ce sa incep o caracterizare ampla cand tu nici nu ma cunosti…ai avea incredere in mine? Intr-un strain? Ia gandeste-te…(e gratis)

Banii?! Aduc fericirea. Si tot asa o si retrag…
Esti un nebun, un nebun dupa bani. Iti lasi lumea pe perna si incepi sa-i adulmeci, e adevarat? Daca n-ai e rau, e trist, e dezolant. Tu de ce n-ai? Poate ai prea mult din altceva. Pana sa-ti dai seama esti sarac, esti inferior…
Treci pe langa omul care matura strada, acesta te saluta si pare bucuros cand il privesti in ochi si ii transmiti acelasi gand :”Buna ziua!” Dar privirea ta e prea umbrita ca sa accepte razele din ochii sai… Mergi mai departe si continui sa cauti…da, ai ghicit. 

Puteam sa fiu o pasare de noapte si sa m-asez pe gardul tau, cantandu-ti trilul meu cu nuante tragice si parfum indoliat. Te-as fi privit cu nepasare, dar cu o satisfactie deplina in forul meu interior, vazandu-ti inima cum o ia la goana si cerul acoperindu-te cu agonie. Caci tu, vazandu-ma la geamul tau, ai crezut ca ti-a venit sfarsitul. Dar nu, omule, eu nu aveam sa stiu cand ceasul tau va sta in loc.
Puteam sa fiu o viespe si sa-mi fac cuib la streasina casei tale. M-ai fi urit si alungat, crezand ca as vrea sa-mi irosesc o secunda pretioasa, provocandu-ti vreo durere.
Ori puteam sa fiu fluture, floare, nimic. Cineva a ales sa ma gandesc intr-o zi la lucrul asta…si m-a facut OM.